Asociația Părinților Elevilor Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Pitești


Asociația Părinților Elevilor Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Pitești (APESMEP), cu personalitate juridică din 2007, este una dintre cele mai implicate și performante asociații de acest tip din mediul instituțiilor de învățământ, la nivel local.

În ultimii ani, cele mai importante investiții derulate în Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Pitești care au implicat și sprijinul Asociației Părinților Elevilor Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Pitești, au vizat:

  • Reabilitarea intrării principale (reproiectarea si reconstrucția  scărilor de acces din granit, refacerea arhitecturii holului exterior și interior al intrării principale, rampă modernă de acces a persoanelor cu dezabilități dotată cu balustrade din inox, pavarea modernă a căii de acces in unitate dinspre str. Tineretului precum și a aleilor parcului, reasfaltarea aleilor și spațiilor verzi din vecinatatea  str. Constructorilor, reamenajarea spațiilor verzi cu gazon, arbori ornamentali, gard viu și flori, iluminarea pe timp de noapte a statuii marelui poet național și universal  Mihai Eminescu – patronul spiritual al instituției de învățământ, suplimentarea numărului de bănci din parc, montarea de coșuri de gunoi metalice, reabilitarea și reconstrucța unor spașâții educaționale în aer liber

  • Reabilitarea intrării secundare (reproiectarea si refacerea scărilor de acces din granit, reproictarea si redimensionarea căilor de acces, redimensionarea scenică a intrării, designul propriu-zis al intrării, arhitectura modernă a ansamblului prin adăugarea componentei metalice a acoperișului și a scenei)

  • Reamenajarea curții interioare a instituției de învățământ (reasfaltarea într-un procent semnificativ, reproiectarea si amenajarea de noi spații verzi, gazon și arbori ornamentali (tuia și meseacăn), montare unui număr mare de bănci, amplasarea  drapelului național în centrul curții  etc.)

  • Reabilitarea a două terenuri de sport, din domeniul cadastral al instituției de învățământ, unul reasfaltat complet, altul dotat cu gazon sintetic printr-un proiect al Federatiei Române de Fotbal (în parteneriat cu primăria Municipiului Pitești), accesat ca urmare a unei performanțe sportive de excepție a școlii noastre, îngrădirea completă a acestuia, în scopul conservării și asigurării securității elevilor pe baza sportivă;

  • Amenajarea/reamenajarea completă a spațiilor de activitate ale echipei manageriale, a compartimentelor secretariat  și contabilitate și a sălii corpului profesoral (cancelaria), prin restilizare, dotare cu mobilier modern, echipamente de birou performante etc.;

  • Extinderea și modernizarea vechiului sistem de monitorizare video a intrarilor, a curții și a holurilor interioare și întroducerea unui nou sistem de monitorizare audio-video a tuturor sălilor de clasă, în vederea utilizării la examenele și olimpiadele naționale, conform legislației în vigoare;

  • Dotarea cu mobilier modern a unui număr de 18 săli de clasă și amenajarea în sistem amfiteatru a 7 săli de clasă; al optulea Amfiteatrul, „Mihai Eminescu”, existent în scolă, a fost reabilitat complet (parhet, mobilier, instalații termice, jaluzele, ușa de acces, recondiționarea picturii pereților  etc.);

  • Dotarea cu 31 de calculatoare noi și echipamente de birou,  a laboratorului de informatică al unității de învățământ;

  • Refacerea completa a infrastructurii de comunicații de date fixe si mobile a instituției de învățământ, Scoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Pitești, fiind prima la nivel național în care aproximativ 1400 de elevi si peste 100 de membrii ai corpului didactic și nedidactic, au acces nelimitat în sistem WI-FI, la internet;

  • Instalare unui sistem complet de protectie anti-efracție pe timp de noapte, racordat la dispeceratul unei firme de pază și protecție. Echipamentele sunt de ultimă generatie si permit monitorizări ale traficului și restricții de securitate si acces;

  • Montarea în fiecare sală de clasa, a unor echipamente complete de videoproiecție (calculator, monitor, videoproiector, ecran de proiecție), în scopul alinierii la cerințele învățământului modern  digital, a accesării manualelor digitale și softurilor educaționale;

  • Achiziția și lansarea în mediul virtual a platformei on-line www.scoala11.ro, un site ce permite promovarea imaginii instituției, a tuturor aspectelor legate de viața școlii;

  • Execuția unui al doilea spațiu educțional în aer liber, cu două componente: o zona de desfășurare a lecțiilor în aer liber și o zonă de loc de joacă.

Pentru toate acestea mulțumim Asociației Părinților Elevilor Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Pitești, părinților care au înțeles că merităm sprijinul lor necondiționat, autorităților locale, sponsorilor persoane fizice și juridice,  și, nu în ultimul rând, membrilor corpului profesoral, pentru implicare.

Pr. Alin Neagoe
Președinte APESMEP


Proiecte