Mazăre Emanuel

Mazăre Emanuel

#INTERVIU

Ș11.ro: Cum ai descoperit că poți face performanță la o anumită disciplină? Care a fost primul moment în care ți-ai dat seama că vrei să faci performanță în acest domeniu?

Am descoperit că pot face performanță la matematică participând la multe concursuri și olimpiade. Primul moment în care mi-am dat seama că pot face performanță în acest domeniu a fost atunci când eram în clasa a II-a.

Ș11.ro: Ce înseamnă, pentru tine, performanța într-un domeniu de studiu?

Pentru mine, performanța într-un domeniu de studiu înseamnă să acumulez cât mai multe cunoștințe, pe care le pot folosi în viață, ori de câte ori am nevoie.

Ș11.ro: Ce alte materii de la clasă îți mai plac? De ce?

Mie îmi mai place foarte mult limba și literatura română, deoarece profesoara mea mă atrage către această materie, prin modul de predare excelent al dumneaei; geografia, pentru că pot afla multe lucruri frumoase și utile despre univers și planeta noastră și istoria, fiindcă învăț lucruri interesante despre trecutul omenirii.

Ș11.ro: Care crezi că trebuie să fie calitățile unui profesor?

Un profesor ar trebui să-și motiveze elevii să învețe la materia respectivă și să îi privească pe copii ca pe niște prieteni apropiați.

Ș11.ro: De ce ai recomanda Școala Gimnazială Mihai Eminescu Pitești?

Eu aș recomanda Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Pitești deoarece aceasta este școala ideală, unde toți profesorii sunt apropiați de noi, elevii, iar copiii care învață sunt foarte apreciați.

Ș11.ro: Cum crezi că ar putea deveni disciplina în care faci performanță mai populară în rândurile elevilor?

Cred că matematica ar putea deveni mai populară în rândul elevilor, dacă li s-ar arăta beneficiile acesteia și dacă aceștia ar învăța mai mult la această disciplină.

Ș11.ro: Dă numele unei personalități de origine română, în domeniul tău de excelență, și explică alegerea făcută.

Profesor universitar doctor, ministru al culturii și identității române, Valer Daniel Breaz, pentru că are multe titluri și premii în domeniul matematicii.

Ș11.ro: Cum crezi că te va ajuta disciplina în care excelezi în cariera pe care vrei să o urmezi?

Disciplina matematică, în care excelez, poate fi aplicată în aproape toate domeniile: informatică, geografie, etc. Deci aceasta mă va ajuta foarte mult în orice carieră pe care aș alege-o, într-un fel sau altul.

Ș11.ro: Care sunt planurile tale de viitor? Te gândești să-ți construiești o carieră bazată pe domeniul în care ai obținut performanțe?

Cum am răspuns și la întrebarea anterioară, matematica poate fi aplicată în aproape toate domeniile existente. Cred că viitorul meu va fi construit pe baza acestui domeniu.

Ș11.ro: Drumul către performanță în cazul tău a constat în pasiune, muncă și perseverență. Povestește-ne o experiență educațională importantă din viața ta.

Drumul către performanță, în cazul meu, a constat în pasiunea către matematică. O experiență educațională importantă din viața mea a fost tabăra „Lumina Math”. Acolo am învățat multe lucruri foarte utile și interesante.

Ș11.ro: Ce sfaturi ai da unui elev de vârsta ta, căruia îi place disciplina în care ai reușit să faci performanță, dar nu a participat până acum la niciun concurs în domeniu?

Eu l-aș sfătui pe acel elev să participe la concursuri în domeniul respectiv, deoarece mergând la concursuri, îți dai seama de nivelul la care ești.

Ș11.ro: Ce poți să-i spui unei persoane care îți mărturisește că niciodată nu a îndrăgit domeniul pe care tu îl îndrăgești cel mai mult?

Acea persoană să încerce să exerseze în acel domeniu, chiar dacă nu-i place, fiindcă, pe viitor, poate va îndrăgi domeniul respectiv.

Ș11.ro: Descrie-ne, pe scurt, o zi din viața ta.

De dimineață, după ce servesc micul dejun, mă spăl pe față și pe dinți, mă duc să-mi fac temele pentru școală. După prânz, mă duc la școală, pentru că atunci încep orele. Seara, dacă mai am timp, lucrez la matematică. Apoi îmi fac duș, îmi spun rugăciunile de seară, iar apoi mă culc.

Ș11.ro: Ce întrebare dorești să primești la acest interviu? Oferă-ne, te rugăm, și răspunsul!

Cine te motivează pe tine, în domeniul în care excelezi?

În domeniul în care excelez, mă motivează foarte mult părinții și mai ales, profesorul meu de matematică.

Îți mulțumim pentru amabilitatea de a oferi acest interviu site-ului școlii, www.scoala11.ro

Succes!

#REZULTATE

2018/2019

Premiul III, Olimpiada Națională de Matematică, etapa națională, Hunedoara – aprilie 2019.
Medalia de Aur, Olimpiada Națională de Matematică, etapa națională, Hunedoara – aprilie 2019.
Premiul II, Concursul Interjudețean de Geografie „Terra de la poveste la realitate”, etapa interjudețeană, Craiova – aprilie 2019.
Premiul II, Concursul Județean de Matematică „Sorin Simion”, Pitești – aprilie 2019.
Premiul II, Concursul Interjudețean de Geografie „Terra de la poveste la realitate”, etapa județeană, Pitești – martie 2019.
Premiul I, Olimpiada Națională de Matematică, etapa județeană, Pitești – martie 2019.
Mențiune, Concursul Județean de Geografie „Ionel Țuță”, Pitești – martie 2019.
Premiul I, Concursul Regional de Matematică „Mathematica – modus vivendi”, Râmnicu Vâlcea – februarie 2019.
Mențiune, Olimpiada Națională de Lingvistică, etapa județeană, Pitești – februarie 2019.
Premiul I, Concursul Național de Istorie „La Școala cu Ceas”, Râmnicu Vâlcea – ianuarie 2019.
Premiul I + Cupa, Concursul Național de Geografie „La Școala cu Ceas”, Râmnicu Vâlcea – ianuarie 2019.
Mențiune, Concursul Județean de Limba Engleză „The Future Starts With Us”, Pitești – decembrie 2018.
Premiul I, Concursul Județean de Matematică „Dan Barbilian”, Mioveni – decembrie 2018.
Premiul II, Concursul Național de Matematică „LuminaMath”, Pitești – noiembrie 2018.
Premiul I, Concursul Județean de Matematică „Memorialul Gheorghe Cenușe”, Câmpulung – noiembrie 2018.
Premiul I, Concursul Județean de Matematică „Argeșgim”, Pitești – noiembrie 2018.