Plugușorul 2019

Astăzi, de Vasile Sfântul,
Mi-a suflat fularul, vântul,
Și la casa dumneavoastră,
L-a lăsat sub o fereastră,
Și-am venit după fular,
Cu o urătură-n dar:


Astăzi, de Vasile Sfântul,
Mi-a suflat fularul, vântul,
Și la casa dumneavoastră,
L-a lăsat sub o fereastră,
Și-am venit după fular,
Cu o urătură-n dar:

Aho, Aho copii și frați
Dragi profesori devotați
Să aveți toți îndrăzneala
Să iubiți din suflet școala
Să ne facem meseria
Chiar de-i greu în România…
S-avem multe rezultate,
Și elevi de calitate,
Elevi care, în decenii,
Să aibă statut de genii…!
Și cu ei să ne mândrim,
Lumea să o cucerim!

Ia mai mânați mai flăcăi
Și sunați din zurgălăi…

Ia mai pocniți măi din bici,
Să audă și cei mici,
Din clasa pregătitoare,
C-au intrat în scoală mare!
Și-au găsit exemplu bun
Acum la-nceput de drum.
Să audă și cei mari,
De merg la colegii tari,
Ca au absolvit o școală,
Cu mare renume-n țară,
Că au absolvit un brand,
Nume mare de poet…
Toți avem o datorie,
Să-l cinstim cum se cuvine,
Și sa ducem mai departe
Dragostea lui pentru carte,
Să muncim cu mic, cu mare,
Cu cinste și cu onoare,
Să creștem noi generații
Mândria acestei nații.

Faceți roată măi flăcăi
Și sunați din zurgălăi…
Aho, aho, drăguți actori,
Copii, părinți, profesori
Suflete din școala toată,
Să-aveți calea luminată!
Și în anul ce-o să vină,
S-aveți parte de lumină!
Și cu-acest poet bărbat,
Ce pe toți ne-a inspirat,
Să atingem culmi înalte,
Hai, să avem spor la carte!

Am uitat p-aia cu bani…
La anul și „La mulți ani!”